În România, nu există o cantitate de alcool cu care să poți conduce legal. Riscul de sancțiune depinde atât de rezultatul testării, cât și de concentrația alcoolului din sânge și de efectele asupra organismului.

Prof. dr. Radu Țincu, medic primar ATI și expert în toxicologie, explică de ce nu poate fi stabilit un interval identic pentru toți șoferii. Cantitatea consumată, concentrația băuturii, ritmul individual de metabolizare și eventualele afecțiuni hepatice pot schimba durata eliminării alcoolului.

Ce prevede legislația română

Conducerea sub influența băuturilor alcoolice este considerată contravenție atunci când fapta nu ajunge să fie încadrată drept infracțiune. În această situație, se aplică o amendă din clasa a IV-a și suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Codul penal stabilește că depășirea valorii de 0,80 g/l alcool pur în sânge reprezintă infracțiune. Fapta poate fi sancționată cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă.

În practică, verificarea începe prin testarea aerului expirat. În cazurile prevăzute de lege, sunt recoltate și analizate probe biologice, iar rezultatele pot contribui la stabilirea alcoolemiei de la momentul unui accident.

Cât timp rămâne alcoolul în organism

Potrivit medicului toxicolog, etanolul are un timp de înjumătățire de cel puțin cinci ore, însă această valoare este doar un reper general. Mai relevantă pentru estimări este viteza de eliminare, cuprinsă aproximativ între 10 și 35 de miligrame de alcool pe decilitru de sânge într-o oră.

Dacă recoltarea are loc la câteva ore după un accident, specialiștii pot calcula retrospectiv, cu aproximație, alcoolemia existentă în momentul producerii evenimentului. Pentru această estimare sunt luate în calcul ora recoltării, cantitatea de alcool băută, metabolismul persoanei și starea ficatului.

Alcool în sânge la volan. Inquam Photos Octav Ganea
Alcool în sânge la volan. Inquam Photos Octav Ganea

Volumul băuturii nu este suficient pentru a estima efectul asupra organismului. O bere cu o concentrație alcoolică de 5% conține aproximativ 5 mililitri de alcool pur la 100 de mililitri de băutură, în timp ce whiskyul poate avea o concentrație de 40%.

După șapte sau opt ore de somn, alcoolul poate să nu mai fie detectabil în sânge, dar acest lucru nu este garantat. Cu cât ai consumat mai mult alcool pur, cu atât eliminarea durează mai mult, iar organismul păstrează, în general, un ritm relativ constant de metabolizare.

Efectele combinațiilor periculoase

Consumul de droguri sau medicamente nu schimbă, în mod obișnuit, viteza cu care alcoolul este metabolizat. În schimb, aceste substanțe pot accentua efectele asupra creierului și pot lăsa tulburări de atenție, reacții întârziate sau gândire încetinită chiar și a doua zi.

Substanțele cu efect deprimant, precum opioidele, sedativele și somniferele, pot amplifica acțiunea alcoolului. Cele stimulante pot masca instalarea beției, determinând persoana să consume mai mult și crescând astfel riscul unei intoxicații severe sau al comei alcoolice.

Durata de detectare a substanțelor interzise variază în funcție de tipul acestora. În principiu, aproximativ 95% dintre droguri sunt eliminate din sânge în decurs de 24 de ore, a precizat prof. dr. Radu Țincu.