România poate profita de momentul în care Europa renunță la gazele rusești, însă are nevoie de o strategie care să depășească vânzarea rapidă a resurselor și încasarea unor venituri la buget. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, avertizează că țara riscă să cumpere gaze scumpe din import, deși va începe să producă gaze în Marea Neagră.
Producția din perimetrul Neptun Deep este estimată să înceapă în prima jumătate a anului 2027 și să crească treptat. Calendarul se suprapune cu retragerea gazelor rusești de pe piața Uniunii Europene: importurile de GNL rusesc ar urma să fie oprite de la 1 ianuarie 2027, iar livrările prin conducte de la 30 septembrie, cu posibilitatea amânării până la 1 noiembrie în condițiile legate de stocuri.
În opinia lui Dumitru Chisăliță, această coincidență îi oferă României o fereastră strategică rară. Țara ar putea combina producția proprie cu un portofoliu competitiv de GNL american, acces la terminale, capacități de transport și înmagazinare, precum și contracte pentru clienți din regiune.
Un astfel de portofoliu ar avea sens doar dacă gazele americane pot ajunge pe piețe externe, oferind flexibilitate și profit dintr-o activitate competitivă. Achiziția făcută fără clienți, transport rezervat și un calcul complet al costului până la destinație ar transforma însă România într-un cumpărător obligat să găsească ulterior cui să vândă marfa.
Costurile pot ajunge la consumatori
Chisăliță susține că simpla amestecare a gazului importat cu cel românesc nu elimină costul unei achiziții dezavantajoase. Dacă gazul este cumpărat scump și nu există o piață pregătită pentru el, nota de plată poate ajunge la populație, prin facturi mai mari.
Expertul consideră că invocarea securității energetice nu este suficientă pentru a justifica o asemenea operațiune. Decizia ar trebui susținută prin date despre necesar, alternative, infrastructură și costuri, nu printr-o formulă care închide dezbaterea asupra contractelor.
În aceeași logică este analizată și preempțiunea statului asupra gazelor din Marea Neagră, aprobată prin Legea 171/2026. Rămân, potrivit lui Chisăliță, întrebări despre destinația gazelor, prețul, volumele și sursa finanțării: vorbim despre o rezervă strategică, despre aprovizionarea industriei sau despre echilibrarea pieței?
El afirmă că o lege adoptată de Parlament a contribuit la dublarea prețului gazelor-marfă în România. În lipsa unor explicații clare despre cine beneficiază și cine suportă costurile, o intervenție prezentată drept protecție pentru consumatori poate produce efectul invers.
Coridorul Vertical și miza regională
Dumitru Chisăliță a făcut referire și la disputa privind Coridorul Vertical, despre care spune că ar fi fost asociată cu demiterea lui Ilie Bolojan. Potrivit analizei sale, problema nu este existența coridorului, ci contractul semnat de instituții românești în octombrie 2025.
România ar fi putut folosi poziția sa de furnizor pentru a negocia la Bruxelles finanțări destinate infrastructurii, interconectărilor, investițiilor și proiectelor industriale. Gazele ar fi putut fi legate de dezvoltarea economică, însă aceste avantaje trebuie negociate, nu așteptate automat.
Contractele pe termen lung trebuie să fie rentabile și să respecte regulile pieței, iar statul are responsabilitatea de a asigura infrastructura, diplomația economică, predictibilitatea și dezvoltarea industriei. Companiile nu pot compensa lipsa unei politici naționale, iar încasarea rapidă a dividendelor nu justifică pierderea unor oportunități economice pentru următorul deceniu.
Gazele din Marea Neagră ar putea susține nu doar exporturi de materie primă, ci și producție industrială, locuri de muncă și exporturi cu valoare adăugată. Fără o asemenea strategie, România riscă să rămână un furnizor de gaze ieftine la export, un cumpărător de gaze scumpe din import și un stat care își finanțează veniturile prin facturile propriilor cetățeni.
În viziunea președintelui AEI, retragerea gazelor rusești și intrarea Neptun Deep pe piață pot transforma poziția României în sud-estul Europei. Dacă această oportunitate va fi redusă la contracte slab fundamentate, încasări imediate și costuri transferate populației, responsabilitatea va reveni decidenților care au gestionat resursele și contractele statului.