Pentru a înțelege orientarea liberală a lui Mario Vargas Llosa, punctul de plecare nu sunt romanele sale, ci volumul „Chemarea tribului” („La llamada de la tribu”). Cartea urmărește schimbarea sa intelectuală, de la stânga politică la liberalism, și explică de ce scriitorul latino-american consideră libertatea economică inseparabilă de libertatea individuală.

Vargas Llosa avertizează că un stat care decide ce produci, ce cumperi sau cum îți organizezi viața poate transforma cetățeanul într-un executant al unor ordine venite de sus. De aceea, el respinge ideea că autoritățile reprezintă automat soluția pentru problemele societății. În unele situații, susține scriitorul, statul poate deveni chiar sursa problemei, idee exprimată și de Ronald Reagan prin formula: „Government is not the solution to our problem; government is the problem.”

Piața fără comandă centrală

Influența lui Adam Smith se vede în felul în care Vargas Llosa descrie funcționarea pieței. Oamenii își coordonează activitățile fără ca o singură autoritate să stabilească fiecare schimb: cumpărătorii aleg, firmele produc, investitorii își plasează capitalul, iar angajații negociază condițiile de muncă.

Din aceste decizii separate se formează o ordine spontană. Prețurile transmit informații despre cerere, raritatea produselor și oportunitățile disponibile, iar liberalismul consideră că acest mecanism nu poate fi înlocuit eficient prin ordine administrative.

Pentru Vargas Llosa, critica socialismului pornește tocmai de aici: o economie complexă nu poate fi controlată integral de la centru. Încercarea de a substitui piața cu planificarea statului ignoră modul în care informația este distribuită între milioane de oameni.

Limitele planificării economice

Friedrich Hayek a avut un rol major în formarea viziunii sale. Economistul austriac considera că nimeni, nici măcar un funcționar competent, nu poate cuprinde toate datele cunoscute separat de fermieri, comercianți, antreprenori și consumatori.

Sistemul prețurilor face posibilă coordonarea acestor informații dispersate. În această perspectivă, planificarea centrală nu eșuează doar din cauza unor administratori slabi, ci și pentru că nu poate strânge și prelucra toate datele necesare conducerii unei economii complicate.

Proprietatea privată are, în viziunea lui Vargas Llosa, și o funcție politică. Când statul controlează cea mai mare parte a resurselor, dependența cetățenilor față de autorități crește. În schimb, proprietatea creează o zonă de autonomie și îi oferă individului posibilitatea de a refuza presiuni politice.

Un antreprenor poate respinge o comandă, un ziar privat poate critica guvernul, iar o organizație independentă poate apăra cauze dezaprobate de stat. Astfel, capitalismul nu este prezentat doar ca un sistem de acumulare, ci și ca un mod de a împărți puterea în societate.

Libertatea împotriva utopiilor

Karl Popper i-a oferit lui Vargas Llosa argumentele pentru o atitudine sceptică față de proiectele care promit o societate perfectă. Popper respingea ideea că istoria urmează inevitabil un anumit traseu și că un grup restrâns ar putea descoperi formula ideală pentru reorganizarea întregii societăți.

Asemenea proiecte pot justifica sacrificii prezente în numele unei fericiri viitoare. Liberalismul susținut de Vargas Llosa este mai prudent: nu promite perfecțiunea, ci instituții care pot fi reparate, guverne care pot fi înlocuite și politici abandonate atunci când produc rezultate slabe.

Isaiah Berlin completează această perspectivă prin apărarea libertății individuale și prin respingerea constrângerilor arbitrare. Pentru Vargas Llosa, libertatea economică, cea politică și libertatea de exprimare se sprijină reciproc. Un cetățean complet dependent de structuri controlate de stat poate descoperi că libertățile sale oficiale sunt mai vulnerabile decât par.

José Ortega y Gasset explică tentația de a renunța la responsabilitatea personală în favoarea colectivului. „Tribul” din titlul cărții devine simbolul nevoii de apartenență la o națiune, o clasă, o ideologie sau un partid. Pericolul apare atunci când loialitatea față de grup ajunge mai importantă decât libertatea individului, inclusiv în economie, unde statului i se cere să decidă în numele tuturor.

Ideologia verificată prin rezultate

Jean-François Revel adaugă critica ideologiilor și a totalitarismului. O ideologie se poate apăra de realitate atunci când rezultatele proaste sunt puse pe seama aplicării greșite, nu a ideii în sine, iar restrângerea libertății este prezentată drept un sacrificiu temporar.

De aici vine una dintre concluziile centrale ale lui Vargas Llosa: politicile trebuie judecate după efectele concrete, nu după noblețea intențiilor declarate. În „Chemarea tribului”, el descrie lectura lui Adam Smith, Friedrich Hayek, Karl Popper, Isaiah Berlin, José Ortega y Gasset și Jean-François Revel ca pe o etapă decisivă a propriei transformări intelectuale.

În memoriile sale, „Peștele în apă” („El pez en el agua”), scriitorul ajunge la concluzia că politica reală este mai preocupată de putere decât de idealuri. Din acest motiv, privește cu suspiciune promisiunile celor care afirmă că pot reorganiza de la centru societatea, producția și economia.

Vargas Llosa nu susține că piața liberă ar crea o lume fără probleme. Argumentul său pornește de la faptul că oamenii sunt diferiți, informația este dispersată, iar puterea trebuie împărțită pentru a reduce riscul abuzului. În această formulă, apărarea capitalismului devine și apărarea dreptului fiecărui individ de a-și conduce propria viață.

O idee apropiată apare în afirmația devenită celebră a lui Margaret Thatcher: „Să nu uităm niciodată acest adevăr fundamental: statul nu are nicio altă sursă de bani decât cei pe care oamenii îi câștigă. Dacă statul dorește să cheltuiască mai mult, o poate face doar împrumutând economiile voastre sau taxându-vă mai mult. E inutil să credeți că va plăti altcineva; acel «altcineva» sunteți voi. Nu există «bani publici»; există doar banii contribuabililor.”

Pentru Vargas Llosa și Thatcher, prosperitatea și libertatea nu apar prin concentrarea deciziilor în mâinile statului, ci prin posibilitatea oamenilor de a alege, de a crea valoare și de a-și asuma consecințele propriilor decizii.