Mădălina Ghenea a avut o apariție spectaculoasă pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Veneția, unde a participat la premiera documentarului despre formația Oasis. Proiecția filmului „Don’t Look Back in Anger” s-a încheiat cu opt minute de aplauze.

Actrița română, în vârstă de 39 de ani, a ales pentru eveniment o ținută Haute Couture semnată de Trussardi. Rochia neagră din piele, cu un aer rebel, s-a îndepărtat de aparițiile sale anterioare, în care a mizat pe croieli tip sirenă sau pe ținute cu paiete, și a primit aprecieri din partea stiliștilor de la Vanity Fair Italia.

Documentarul regizat de Will Lovelace urmărește perioada din spatele scenei a trupei Oasis. Producția include imagini de la repetiții și secvențe filmate pe durata turneului, dar abordează și conflictul dintre Liam și Noel Gallagher, care a dus la destrămarea formației în 2009.

„Cred că întreaga lume era interesată de acea despărţire de 15 ani şi se întreba dacă relaţia lor va funcţiona şi cum va arăta. A fost un fel de privilegiu să pot vedea cum s-au apropiat, atât în timpul repetiţiilor, cât şi pe parcursul întregului turneu”, a declarat regizorul.

Alte filme așteptate la Veneția

Printre producțiile care au atras atenția publicului s-a numărat și „Primetime”, cu Robert Pattinson în rol principal. Filmul, regizat de Lance Oppenheim, urmărește un jurnalist implicat într-o investigație asupra lumii interlope. În trailer, personajul se prezintă astfel: „Cine eşti? Nu vrei să iei loc chiar acolo? Sunt Chris Hansen, de la Dateline NBC”.

Festivalul urmează să găzduiască și debutul regizoral al Alinei Șerban. Lungmetrajul românesc „Eu contez”, inspirat din viața artistei, spune povestea unei tinere rome care studiază actoria și ajunge să se confrunte cu perspectiva unei vieți pe cont propriu.