Un transport ilegal cu 50 de oi tinere a fost oprit miercuri în județul Vaslui, în urma unui control efectuat de inspectorii sanitari veterinari împreună cu polițiștii de la IPJ Vaslui. Animalele nu aveau niciun document sanitar-veterinar și nicio crotalie auriculară, iar vehiculul nu era autorizat pentru transportul de animale vii.
Acțiunea a avut loc în jurul orei 11:00, pe raza localității Tutova, zona Coroiu, în cadrul unui echipaj mixt format din reprezentanți ai DSVSA Vaslui și ai Inspectoratului de Poliție Județean. Controalele au fost intensificate după ridicarea recentă a restricțiilor de mișcare a rumegătoarelor mici.
Șoferul autoutilitarei a declarat că ovinele fuseseră achiziționate din județele Iași și Vaslui și urmau să ajungă în localitatea Babadag. Inspectorii au constatat absența totală a certificatului sanitar-veterinar de sănătate, a documentului de mișcare și a formularului de proveniență, ceea ce a făcut imposibilă verificarea istoricului medical al animalelor sau a exploatației de origine.
Pe lângă lipsa documentelor, autoritățile au semnalat și încălcări grave ale normelor de bunăstare animală. Cele 50 de oi erau înghesuite într-un spațiu neventilat corespunzător, fără condiții minime de protecție împotriva stresului termic sau a riscului de rănire, într-un vehicul neautorizat sanitar-veterinar pentru transportul de animale vii.
ANSVSA avertizează că astfel de transporturi ilegale reprezintă un pericol real în contextul evoluției unor boli grave la nivel regional, precum Pesta Micilor Rumegătoare, Variola Ovină și Caprină și Pesta Porcină Africană. Președintele instituției, dr. Alexandru Nicolea Bociu, a declarat că nu va fi tolerată nicio abatere care pune în pericol siguranța sanitar-veterinară a țării.
Autoritatea solicită public tuturor proprietarilor de animale, comercianților și transportatorilor să respecte cu strictețe legislația în vigoare. Mișcarea animalelor fără documente și fără crotalii este strict interzisă și va fi sancționată drastic, potrivit comunicatului oficial al ANSVSA.